În contrast cu viziunea actuală pe care o avem despre Tangoul dansat la serate strălucitoare, în care doamne în rochii superbe dansează cu barbaţi în smokinguri şi fracuri elegante, într-o ambianţă luxoasă, Tangoul s-a născut, de fapt, în zona sordidă si pauperă a societăţii, mai precis în bordelurile frecventate de clasa de jos, din suburbiile rău famate din Buenos Aires.

Iniţial, Tangoul a fost un dans exclusiv al barbaţilor.Etimologia acestui cuvânt este destul de controversată, istoricii susţinând ca numele provine fie de la tobele africane (tan-go), fie din latinescul “tangere” (a atinge), fie ar avea legatură cu existenţa în Angola şi Mali a două oraşe care poartă numele de Tango.

        Etimologia cuvântului nu are însă prea multă importanţă; ceea ce este important e că “Tangoul”, ca gen muzical, a dat rapid naştere dansului “Tango”.

        Istoricii consideră, în general, că varianta iniţială a Tango-ului a fost o combinaţie de mai multe genuri muzicale, cu elemente coregrafice din Milonga argentiniană, cu ritmul Kandombei africane (din care Tangoul a împrumutat şi caracteristica flexiei genunchilor) şi cu linia melodică sentimental-emoţională a Habanerei andaluze.

       Această variantă a purtat numele de “Tango Habanera” şi a fost atestată documentar în jurul anului 1883. A avut însă o existenţă efemeră, dispărând până la sfârşitul secolului al XIX-lea şi făcând astfel loc Tangoului Argentinian.Acesta simboliza şi exprima tot ce era important în viaţa oamenilor simpli din Argentina acelei perioade, sentimente ca: fericirea şi durerea generate de dragoste, lupta cu vicisitudinile vieţii pentru a putea supravieţui într-un ambient străin şi nemilos.

       Primul Tango a fost atestat ca atare în 1857 şi s-a numit “Toma mate, che” . Alte Tangouri de referinţă din această perioadă au fost “El Entrerriano”, compus de Rosendo Mendizabal în 1897 şi “Tango Don Juan”, scris de Ernestio Poncio în 1898.La începutul secolului al XX-lea, Tangoul a fost exportat în Europa, mai precis în Franţa. Aici a fost introdus în clasele înalte ale societăţii pariziene de către cel mai mare cântăreţ francez de music-hall, Mistinquete.

       Astfel, în timpul primelor două decade ale secolului al XX-lea, Tangoul a dominat cabaretele şi teatrele pariziene frecventate de înalta societate.Vârsta de aur a Tangoului a durat până prin anii ’40 când acest fenomen a cucerit întreaga lume. A urmat o perioadă de recesiune datorată accederii la putere în Argentina a unei “junte militare” care a restrâns libertatea de exprimare a cetăţenilor şi, implicit, popularitatea Tangoului.

      Începând din 1980 asistăm la o renaştere a Tangoului, datorată în mare măsură impactului formidabil pe care l-au avut spectacolele itinerante “Tango Argentino” sau “Tango Passion”, cât şi succeselui de pe Broadway al unor filme ca “Forever Tango”, “Evita”, “The Tango Lesson” etc. O dovadă în plus că Tangoul este aici ca să dureze, o reprezintă şi “Forever Tango”, un music-hall care a fost declarat cel mai longeviv spectacol de pe Broadway. Acest spectacol, produs în mai 1996 de către Luis Bravo, se joacă şi acum, având un mare succes. De atunci, mii de cluburi şi organizaţii care promovează Tangoul au luat fiinţă în oraşe din întreaga lume.