Este greu de discutat în particular despre rumba, mambo sau cha-cha-cha, deoarece toate aceste dansuri sunt indisolubil legate unul de celãlalt, rumba reprezentând însusi spiritul dansului si al muzicii latino-americane.

       In general se acceptã faptul cã rumba a rezultat în principal din contopirea a trei culturi: africanã, ibericã si amerindianã. Originile rumbei dateazã din secolul al XVI-lea, odatã cu sosirea primilor sclavi negri din Africa.

         Descoperitã în 1492 de cãtre Columb, Cuba devine în scurt timp un loc predilect al comertului cu sclavi, majoritatea apartinând poporului vest-african Yoruba (Nigeria de astãzi), un popor cu o culturã dezvoltatã si înzestrat cu mult talent în ceea ce priveste muzica si dansul.

        Se presupune cã rumba are la origine un gen de Flamenco adus de cãtre spanioli în Cuba, unde a intrat în contact cu ritmurile sclavilor africani. Initial figurile de Rumba au fost inspirate din universul cotidian al tãranilor acelor timpuri.

       Termenul de “rumba” provine din spaniolã, unde desemna la început petrrecerile oficiale, muzica si dansurile specifice. Ulterior, numele ajunge sã descrie nu un dans, ci o femeie cu un stil de viatã foarte libertin. Pornind de la acestea, la început rumba a fost etichetatã ca fiind un dans frivol si imoral.

       La fel ca si în cazul altor dansuri, rumba a cunoscut metamorfoze datorate fie trecerii timpului, fie segregatiei sociale. Astfel, în perioada celui de-al doilea razboi mondial, Son-ul, o variantã mai lentã si mai rafinatã a rumbei originale, reprezenta dansul popular al clasei de mijloc din Cuba. Tot lent era si Danzon-ul, dansul oamenilor din înalta societate cubanezã.

       În zilele noastre rumba este dansatã pe un tempo de bolero, care este mai lent decât ritmul uaracha, ce a caracterizat dansul în perioada lui de început. Aceasta nu l-a facut mai putin fascinant, ci dimpotrivã; în pofida trecerii anilor, rumba a rãmas unul dintre cele mai apreciate dansuri.